Într-un fotbal care duhneşte, gestul rapidistului Lazăr a venit ca un odorizant. Suntem sătui de teatru, de căderi demne de cascadorii râsului, de circul ieftin pe care îl fac băieţii cu mingea dar şi de impresia artistică jalnică lăsată, de cele mai multe ori, de cei cărora li se spune cavaleri ai fluierului. Lazăr a început curăţenia de primăvară în Giuleşti, iar gestul său ar trebui urmat de toţi cei care se intitulează fotbalişti în campionatul nostru.
Rapidistul şi-a adus aminte de spiritul de fair-play şi a refuzat un penalty pentru care alţii ar fi dat bani grei să îl obţină. Şi l-a salvat în acelaşi timp pe Crăciunescu junior de ocara presei. N-o mai spun p’aia cu spiritul Rapidului pentru că o ştie toată lumea. Lazăr a demonstrat că este printre puţinii, dacă nu chiar singurul căruia chiar îi pasă de fotbal. A crescut şi a învăţat „joaca” în Regie, printre studenţi. Acolo unde contau mai puţin banii, unde primele constau în mese la cantină, în parfumuri, paltoane sau casetofoane. Acolo unde era mai important să arăţi că ştii cu mingea decât să preferi să cazi aşteptând pomana arbitrului.
Din păcate fotbalul românesc este plin de indivizi care reprezintă întocmai opusul lui Lazăr. Un singur exemplu: Lovin. N-aş vrea să îi neg calităţile fotbalistice, dar ne-a rămas întipărită pe retină imaginea sa din urmă cu un an, când sărbătorea victoria prin procedeul brichetei. Cu mânuţa bandajată, îl înghiontea pe Deaconu şi mai avea un pic până să sufle el în fluierul arbitrului. Gestul lui Lazăr, petrecut pe acelaşi stadion, ar trebui să îl facă să îi fie ruşine. Să bage capul în pământ şi să lase fotbalul pentru cei care ştiu să îl joace cu adevărat. I-ar sta mai bine la tricotat sau la emisiunile televizate de făcut curăţenie. Pentru că este deja celebru, îl rog să se retragă şi în fiecare martie să sărbătorească, alături de fumătorii din blocul lui, Ziua Brichetei.
***
Steaua n-a reuşit să facă mare lucru nici în deplasarea de la Piteşti. E drept că a pierdut două puncte cu largul concurs al portarului Zapata dar nu cred că merita să câştige. Însă nici adversarii. Zapata nu trebuie să fie ţapul ispăşitor pentru o situaţie în care roş-albaştrii nu au mai fost de 28 de ani! Conducerea a luat jucători de la mica publicitate şi a rotit antrenorii pe banca tehnică, dar degeaba. Lăcătuş vrea dar nu poate. E ambiţia lui să aibă în Ghencea aceleaşi performaţe pe care le-a avut ca jucător dar nu va reuşi niciodată. Cel puţin din două motive. Unul e Gigi, care face ce vrea, când vrea, cu cine vrea, că doar Ghencea e tarlaua lui. Al doilea e chiar Lăcătuş. N-are stofă de mare antrenor şi a demonstrat-o din plin la echipele pe care le-a mai antrenat. Braşovul, Ceahlăul şi UTA sunt doar câteva dintre formaţiile care jucau exact cum o face Steaua acum. Iar Marius n-a făcut mulţi purici pe bancă.
De altfel, Lăcătuş se încadrează perfect în galeria marilor jucători români care nu sunt antrenori: Hagi şi Balint sunt alte două nume care confirmă că talentul de jucător nu are nicio legătură cu antrenoratul.
P.S. Nu pot să îl sufăr pe Piţurcă şi nu voi înţelege vreodată, indiferent câte explicaţii ar încerca să dea, de ce Lazăr nu a avut loc în lotul naţionalei pentru dubla cu Serbia şi Austria. Rapidistul poate juca în orice echipă, recomandat fiind doar de CALITĂŢILE SALE FOTBALISTICE.
* publicat pe 24 martie pe CoronaPress (http://www.coronapress.ro/index.php?page=articol&id=2204)
Blog Dragos Silvestru 