Steaua – o vară de neuitat și un sezon de aur – ‘56

 Zeci de mii de unguri au protestat în ‘56 impotriva guvernului pro-sovietic din Ungaria acelor vremuri. Revolutia maghiară avea să se desfășoare după revoluția pe care Steaua o declanșase în fotbalul românesc.

După doi ani de secetă, formația roș-albastră avea să câștige din nou campionatul. Era abia al patrulea din istorie, dar a fost poate cel mai frumos. 1956 a fost sezonul cel mai bun din decada de aur a Stelei. Tot atunci, ai nostri au fost invitati la celebrul turneu din Anglia, unde au jucat cele mai in voga formatii britanice din acea perioadă. Jocul s-a ridicat la inaltimea asteptarilor si rezultatele confirma: o victorie, 4-3 cu Luton Town (echipă pe care ai noștri o spulberaseră un an mai devreme, 5-1) două egaluri, 1-1 cu Arsenal si 3-3 cu Sheffield, dar și o înfrângere, 0-5 cu Wolverhampton. A fost o prestație pe măsură în primul turneu efectuat de o echipă românească în patria fotbalului.

Succesul din competiția internă a fost practic fără istoric. Steliștii s-au distrat cu adversarii și le-au administrat înfrângeri la scoruri umilitoare: un 4-0 cu marea rivală Dinamo, în fața a circa 80 de mii de oameni strânși pe „23 August”, ne scutește practic de orice comentarii (și un 4-3 pentru CCA in retur). Sunt totuși de adăugat și alte rezultate: 8-0 cu Dinamo Bacău, în deplasare, 5-1 cu Flamura Roșie Arad, 6-0 cu Energia Petroșani, în vreme ce Știința Timișoara și Progresul Oradea au încasat „doar” câte cinci. Mai adăugăm un 8-1 administrat Energiei Galați în Cupa României și avem imaginea completă a supremației militare.

CCA, cu Ilie Savu la timonă a terminat sezonul cu un avans de patru puncte în fața lui Dinamo. Inutil să mai spunem că golgheterul campionatului a fost tot un stelist – Alecsandrescu, cu 18 goluri.

Istoria Stelei dar și a fotbalului românesc se leagă practic de acel sezon. Echipa națională se confunda cu formația militară. Nu mai puțin de 11 jucători ai Stelei au evoluat sub tricolor în meciul cu Iugoslavia de la Belgrad (1-0 pentru noi, gol reușit de Cacoveanu). Sârbii aveau să joace finala Jocurilor Olimpice în acel an. Voinescu, Toma, Zavoda, Apolzan, Alecsandrescu și Tătaru au fost numele cele mai rostite de suporterii steliști. Între ei, în doar trei meciuri ale acelei ediții de campionat a apărut Bukossy. Un jucător care nu spunea mare lucru la acea vreme dar care, mai târziu, avea să îl descopere  pe cel în fața căruia trebuie să ne scoatem pălăria: Regele Hagi. Bukossy a jucat peste o sută de meciuri la Steaua, până în 1958.

Steaua a ratat în acel an Cupa României dar și-a asigurat locul în analele fotbalului și în inimile suporterilor.

 Linia de clasament din 1956:

 1. CCA București 24 15 3 6 64-28 33p

• 2. Dinamo București 24 13 3 8 48-34 29 p

 Lotul de jucători:  Voinescu, Toma – Zavoda II, Apolzan, V. Dumitrescu, Ivănescu – Onisie, Bone, Rădulescu, Bibere, Staicu – Alecsandrescu, Cacoveanu, Constatin, Tătaru I, Zavoda I, Moldovan, Nertea, Bukossy, Marin, Ghibea, Dragomirescu.

Antrenor Ilie Savu, Consilier tehnic Ștefan Dobay.

 Se intampla in 1956

• – pentru prima dată în istorie Jocurile Olimpice de Vară se desfășurau pe un alt continent, Australia – românii au luat 3 medalii de aur la caiac-canoe (din 4 posibile). Leon Rotman a urcat de 2 ori pe prima treaptă a podiumului în această probă, iar Nicolae Linca lua primul titlu la box.
• – URSS a restituit României câteva piese din tezaur: „Cloşca cu puii de aur”
• – Elvis Presley înregistrează Heartbreak Hotel și are loc premiera primului său film, Love me tender, la New York
• – S-au născut Bjorn Borg și Martina Navratilova
• – are loc revoluția maghiară

* publicat in numarul din aprilie al revistei Steaua (FCSB)

Unelte ‹ Dragos Silvestru — WordPress

Unelte ‹ Dragos Silvestru — WordPress.

Title number five!

„Dum-dum-dum-dumdy-doo-wah
Ooh-yay-yay-yay-yeah
Oh-oh-oh-oh-wah
Only the lonely

Only the lonely
Know the way I feel tonight
Only the lonely
Know this feelin aint right

There goes my baby
There goes my heart
They’re gone forever
So far apart…”

Cei mai parguiti dintre noi isi amintesc si fredoneaza cu placere cantecul lui Roy Orbison. „Only the lonely” spargea topurile in ’60. Asa si? Ce legatura are piesa asta cu fotbalul, o sa va intrebati? Niciuna. Are doar cu anul in care a fost lansata pe piata – 1960.

1960. Un an in care s-au intamplat destule evenimente demne de tinut minte. Nu vrem sa ne mai amintim de razboaie pentru ca atunci Statele Unite trimiteau cateva mii de soldati in Vietnam. Dar apropo de armata, precizam ca ’60 este anul in care Elvis se intorcea acasa dupa doi ani de militarie in Germania. Apropo de sport, Roma a fost in acel an gazda Jocurilor Olimpice, editia a 17-a. O editie care nu poate fi data uitarii pentru ca romanii au luat zece medalii. O editie in care „la grande bionda” Iolanda Balas castiga titlul olimpic la sarituri, umilindu-si adversarii (14 cm distanta fata de a doua clasata spune totul).

Bine, bine? Si fotbalul?… Este anul in care s-a organizat primul Campionat European de fotbal. Sub denumirea oficiala de Cupa Natiunilor Unite sau, neoficial, Cupa Henry-Delaunay. Uniunea Sovietica si Iugoslavia au jucat finala: 2-1 pentru sovietici. Si ca sa combinam din nou fotbalul cu muzica, fara nicio legatura cu Mambo, Steaua a castigat in acel an „Title number five!”

Si ce titlu, dupa doi ani de seceta! Armata s-a luptat din greu cu provincia… iar Stalin a fost invins! Armata, adica Steaua, CCA pe atunci a devenit campioana cu un avans de 7 puncte in fata formatiei Steagu’ Rosu din Orasul Stalin, actuala FC Brasov. Pe trei a terminat Petrolul Ploiesti, in vreme ce marea rivala Dinamo se zvarcolea la jumatatea clasamentului iar Rapidul… Rapidul se ducea in B! Cireasa pe tort a pus-o Gheorghe Constantin care a inscris mare parte din cele 52 de goluri ale echipei si a primit titlul de golgheter.

Cu titlul din 60 si cu cel care avea sa urmeze un an mai tarziu Steaua incheia un deceniu de aur. O perioada care i-a adus sub lumina reflectoarelor pe Voinescu si Toma, pe fratii Zavoda sau pe mai sus amintitul Constantin, care avea sa fie golgheterul campionatului mai multe editii la rand („Profesorul” a jucat 15 ani in tricoul ros-albastru).

Am fost campioni in 60 dar nu am putut juca in Cupa Campionilor din pricina boicotului echipelor apartinand tarilor din blocul sovietic. Ne-am duelat insa amical cu marea echipa a Interului din Milano. Formatia celebrului Helenio Hererra ne-a batut pe terenul ei cu 3-1 dar ne-am luat revansa la Bucuresti. Cu Buffon în poartă, cu legende ca Facchetti, Picchi, Guarneri, Corso, Angelillo sau Firmani, italienii s-au recunoscut invinsi si au vrut sa il ia pe Constantin cu ei. Nu le-a iesit.

* material publicat in numarul din martie al revistei Steaua (FCSB)

Istoria se repetă…

1951.

Anul în care în Europa se revenea la pace după încheierea celui de-al doilea război mondial prin semnarea tratatului de la Paris.

Anul în care începea în România cea mai amplă acțiune de deportare (zeci de mii de oameni au fost scoși din casele lor și duși cu forța în Bărăgan).

Anul în care americanii vedeau „Un tramvai numit dorință”, ecranizarea piesei celebrului dramaturg Tennessee Williams (a câștigat Premiul Pulitzer pentru această dramă).

Anul în care fotbalul conta poate mai puțin. Anul în care Steaua avea să câștige primul titlul din istorie și să realizeze primul event (prima Cupă a României a fost câștigată în ’49).

 

1951 este anul în care Steaua, pe atunci purtând denumirea CCA (Casa Centrală a Armatei), a tras prima palmă serioasă marii rivale, Dinamo. Unul dintre oamenii care au pus bazele echipei, locotenentul Gheorghe Popescu I avea să își desăvârșească opera. Formația pe care el o antrena și din care făceau parte celebrii portari Ion Voinescu și Costică Toma, Ion Alexandrescu, Alexandru Apolzan (jucătorul care a fost căpitanul echipei vreme de 12 ani, din 49 până în 61), Gheorghe Constantin (zis „Profesorul”), Onisie sau Zavoda, a fost încoronată pentru prima oară campioană chiar dacă a avut același număr de puncte cu Dinamo. Ai noștri au fost mai buni la golaveraj. Acesta era stabilit prin împărțirea numărului de goluri marcate la numărul de goluri primite. Steaua cu, 32 de puncte, a avut golaverajul 2.26, iar Dinamo, cu acelasi numar de puncte, golaveraj 1,79. Poate că de aici pornește frustrarea dinamoviștilor – au susținut că sunt mai buni și au argumentat prin linia de clasament: 14 victorii, cu una mai mult față de Steaua.

 

Jucătorii de atunci au format prima echipă de aur a Stelei. Pe scheletul campioanei s-a construit de cele mai multe ori și echipa națională din acele vremuri.

 

1951 este anul în care avea să înceapă decada de aur a formației militare. Vreme de zece ani echipa de aur avea să câștige nu mai puțin de nouă trofee în competițiile interne – șase titluri de campioană și trei cupe ale României.

 

Că istoria se repetă o știe toată lumea. Din ’51 încoace, pentru noi, stelistii, asta s-a întâmplat de 23 de ori… Și, cu siguranță, numărătoarea nu se va opri aici…

 

* material publicat in numarul din februarie al revistei Steaua (FCSB)

Mesaj pentru Lăcătuş

 

– Alo, Marius?

– Lăsați un mesaj după semnalul sonor…

– Sunt Stelian şi sunt bolnav de stelism. Am sindromul numărului 7. M-am îmbolnăvit în 86 la Sevilla și mi s-a spus că nu mă voi vindeca niciodată. Nu există leac pentru asta.  

Ai venit în Ghencea când aveai 19 ani și ne-ai impresionat prin cursele tale la capătul cărora ucideai, fără milă, portarii. Cu tine în echipă, aveam avantaj încă înainte de a ieși de la vestiare. Știai cum să îți încurajezi coechipierii. Și mai ales cum să îți bagi adversarii în sperieți. Ai măturat cu ei pe jos, le-ai împleticit picioarele, le-ai „rupt” coloana, le-ai învinețit tibiile, le-ai împărțit pumni, i-ai ciupit, i-ai scuipat… Ai păcălit arbitrii prin căderile tale spectaculoase. Ai făcut tot ce ți-a stat în putință pentru ca Steaua să câștige. Sunt convins că ți-ai fi dat și viața pe teren pentru echipă. Sacrificiile pe care tu le-ai făcut ar trebui povestite nepoților nepoților noștri. Ești o lecție care ar trebui învățată la orele de educație fizică, ești un model despre care fiecare antrenor ar trebui să le vorbească celor din vestiarul său.

Ai fost adus ca să ne împaci pe noi, suporterii, cu finanțatorul echipei, după despărțirea mai puțin amicală de Hagi. Pentru noi și nici pentru tine nu a contat conjunctura. Ne-am văzut, și unii și alții, visul cu ochii. Legenda Stelei se întorcea acolo unde a făcut istorie pentru a scrie o nouă filă.

Nu ne-ai mai făcut campioni și poate că nu te-ai ridicat la nivelul așteptărilor noastre în ceea ce privește rezultatele. Ne hrănim însă în continuare cu ce a realizat jucătorul Lăcătuș: Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei (sunt puțini care au reușit această dublă), ai marcat pentru România la Campionatul Mondial (ceilalți care au mai reușit asta se pot număra pe degetele de la mâini), și ai fost de zece ori campion al României (lucru cu care nu se mai poate mândri nimeni).

Am sperat că Lăcătuș, marele jucător al Stelei, va deveni marele antrenor al Stelei. N-a fost să fie! Ești simbolul Stelei și vei fi iubit mereu indiferent de ce vei face. Pentru mine vei rămâne același dinainte de a deveni „Lăcătuș – antrenorul Stelei”. Viața mea este frumoasă pentru că tu și Steaua mi-ați făcut-o așa.

Te-am sunat să îți mulțumesc pentru asta.

 

* material publicat in numarul din decembrie-ianuarie al revistei Steaua (FCSB)

Mesaj pentru Dorinel Munteanu

Probabil că, de când ai pus prima dată ghetele de fotbal în picioare, la Bocșa, nu te-ai gândit că vei ajunge la Steaua. Cu atât mai puțin ți-ar fi trecut prin cap că vei ajunge ziua în care să pășești în Ghencea din postura de antrenor.

Ne-ai fost indiferent câtă vreme ai fost doar un „muncitor” (e drept, printre cei mai apreciați) la Reșița, Olt sau la Sibiu. Te-am luat însă la ochi când ai venit în capitală. Am început să te hulim, să te înjurăm printre dinți, aproape să nu te suportăm pentru că prin venele tale începuse să curgă sânge alb-roșu. Sânge de dinamovist. Te-am iertat deseori pentru că ai fost printre cei care ne-au scos în stradă și ne-au făcut să plângem de bucurie când tricolorii au scris istorie pe pământ american.

Te-am dat uitării când ai luat avionul spre Belgia și te-am aplaudat nemțește pentru impresia artistică lăsată la Koln sau la Wolfsburg. Ochii noștri te-au privit circumspect când te-ai întors în țară și ai accelerat spre Ghencea deși aveai asigurat un loc de parcare şi puteai fi şeful vestiarului în Ștefan cel Mare. Ai tras din greu atât cât te-au ținut bateriile și am băut împreună șampanie pentru titlul din 2005.

Hagi și Lăcătuș vor rămâne idolii noștri pentru tot ceea ce au făcut la Steaua. Nu ne mai interesează eșecul lor ca antrenori pentru că Gigi le-a pus piedică. Vrem să te iubim să îți mulțumim că exiști. Vrem să ne aduci zâmbetul pe buze, vrem ca echipa noastră să joace fotbal și să revină acolo unde îi este locul. Demonstrează-ne că ai învățat abece-ul antrenoratului la Cluj, și că extemporalele date la Pitești și Vaslui te-au pregătit mai mult decât suficient pentru examenul vieții tale de antrenor.

Lasă pe Gigi să se agite, să transpire, să țipe și să îşi spună rugăciunile. Închide-ți telefonul, să nu te poată suna la pauză să îţi dicteze schimbările. Eventual confiscă-le mobilele tuturor celor care stau pe bancă. Fă-ți treaba pentru care ai fost adus și vei intra în galeria celor mai de seamă steliști.

Și mai ales lasă-l pe Belodedici să se întrebe multă vreme dacă doar Dumnezeu și Gigi știu dacă tu vei avea aceeași soartă precum antrenorii Hagi sau Lăcătuș!