Piţurcă e înnebunit după pilaf sârbesc şi şniţel vienez

31 martie 2009

snitel„Cei care l-au aşteptat acum pe Piţurcă să îl atace nu au calitate. Ar fi trebuit să dea în el când ne-am calificat la Europene”, spune Porumboiu. Fostul fluieraş bate câmpii. Piţurcă a fost hulit dintotdeauna de cei care nu au văzut şi nici nu vor vedea vreodată în el un mare antrenor. „Satana” a fost atacată de când a calificat naţionala de tineret la un turneu final şi a avut ca palmares doar un golaveraj satisfăcător: echipa n-a luat multe şi a pierdut toate meciurile.

Să nu uităm că naţionala condusă de Piţurcă n-a avut o calificare en-fanfare la Euro. S-a chinuit cu albanezii, cu bulgarii şi a bătut Olanda din ofsaid. Am avut noroc cu arbitrii şi cu echipele de desculţi care n-au cârâit în faţa noastră. Pentru că n-au avut potenţial. Am bătut amical Spania chiar la ei acasă dar ibericii sunt campioni europeni. Noi suntem campioni la bambilici. Şi avem şanse mari să luăm titlul suprem la barbut, la poker şi la cine mai ştie ce jocuri de noroc i-au întunecat minţile lui Piţurcă. Selecţionerul este mai preocupat de cum să trişeze la casino decât să îi explice lui Dorel că la echipa naţională nu este ca în reclame. Mai grav este că bezna i-a cuprins şi pe oficialii federaţiei. Se arată cu degetul unul pe celălalt şi dau din umeri. Nu au nicio soluţie viabilă dacă îl tămâiază pe Piţi. Plus că vor fi nevoiţi să spargă seiful FRF în două rânduri: să îi umple contul lui Piţurcă şi să plătească un antrenor adevărat. Nu cred însă că antrenorul României va aştepta să fie dat afară. Cu puţin noroc va câştiga mâine seară. Orgolios şi înfumurat ne va trânti în nas demisia. Aşa să îl ajute Dumnezeu!

Nu am calitate, aşa cum spune Porumboiu. Nu pot să îi înghit fumurile lui Piţurcă şi nu vreau să îl mai văd în preajma echipei naţionale. Cu el pe bancă, naţionala nu ne-a oferit nicio bucurie în afară de cea a calificării de anul trecut. Ne-am fi dorit să plângem de bucurie, să ieşim în stradă în miez de noapte, să cântăm cocoţaţi pe capotele maşinilor, să ne îmbrăţişăm cu necunoscuţii şi să strigăm din toţi rărunchii: „România”! Nu cred că Piţurcă este omul capabil să priceapă sentimentele, trăirile oamenilor simpli. Fotbalul se număra printre puţinele, dacă nu era chiar ultima lor bucurie. Le-a răpit-o iubitorilor fotbalului şi nu va putea sa le-o redea. O victorie în Austria e ca o frecţie galenică pentru un muribund.

Înclin să cred că Piţurcă ar mai putea fi însă util echipei naţionale. Ca bucătar! Este printre puţinii care ştie cum să le satisfacă sucurile gastrice tricolorilor. Le-a pregătit de-a lungul vremii mămăligă bulgărească, le-a oferit spaghetti, ficăţei lyonezi şi foie gras, ciuperci cu ceapă şi pilaf sârbesc. Mă întreb dacă miercurea se mănâncă şniţel vienez sau Mutu şi compania au comandat deja sarmale.

* publicat pe 31 martie, pe Corona Press (http://www.coronapress.ro/index.php?page=articol&id=2351)


Ma enerveaza

26 martie 2009

nervi_cranieniConvorbirile telefonice in care imi aud ecoul (chiar nu pot rezolva baietii destepti problema asta?)

Filmul lu Gica Preda – Ingerul Necesar …

OTV

Prostia si nesimtirea – cei in cauza stiu de ce (sau cel putin asa sper)

Meebo – pentru ca nu pot face toate lucrurile pe care le fac pe messenger

Femeile fara sani si damele de companie

Curvele de pe Magheru

Hartia igienica aspra (mai ales cea de culoare roz)

Toaletele de la etajul 5, cladirea Curierul National

Repartitoarele de caldura

Dacia Logan

Sapaturile / asfaltarile de pe soselele Romaniei

Stadionul Dinamo

Autogara Militari

Politicienii Gigi Becali, Dan Voiculescu si Marian petre Milut

DN1 (Bucuresti – Romanesti) si soseaua de centura a Ploiestiului

Marea majoritate a ungurilor (da includ aici si unguroaicele cu … „miere in bucatarie”!)

Echipa de fotbal Forex (defuncta !)

Oamenii disperati care considera ca schimbatul metroului e un concurs de dat din coate si care sunt in stare sa se urce sau sa coboare fara sa se deschida usile…

Tramvaiul 34

Trenurile care circula pe ruta Bucuresti Brasov si retur. Sau invers.

Soferii de microbuze de pe acelasi traseu

Pietrele din mare (mai ales cele de la Mangalia, in vecinatatea Hotelului Paradiso)

Gandacii de bucatarie

Mucegaiul

Taximetristii din gari

Desfiintarea taxei de acces in gara de nord (idiotilor !)

DVD-ul Hyunday care citeste numai ce discuri vrea (Hyunday !?)

Telenovelele romanesti

Nicoleta Luciu si Mama Natura

Ca nu stiu sa inot !

Aproape toti oamenii care tin cu Steaua (doar pentru ca tin cu steaua)

Sporturile extreme

Drogurile si consumatorii (voi chiar nu aveti altceva mai bun de facut ?)

Tensiunea creata de persoane care intra foarte usor in panica si au senzatia ca sunt buricul pamantului (da, nu se mai fabrica distonocalmul, dar mai sunt si alte leacuri)

Baietii de bani gata (la munca tu-va-n spanac!)

Manelele

Emisiunile Nora pentru mama, Curat Murdar, Iarta-ma, Din Dragoste, Teste de fidelitate (si cred ca mai sunt dar nu fac eforturi sa mi le amintesc)

Tinerii/tinerele care se casatoresc cu persoane mult mai in varsta

Restaurantele care livreaza mancare si iti dau timp de asteptare mai mare de o ora (mi-e foame, nene bucatarule! daca vroiam sa astept pentru mancare mai mult ma apucam eu de gatit !)

Ion Cristoiu, Mihai Gadea, Radu Tudor, Valentin Stan si Gabi Firea (asta e o categorie..)

Dica si Radoi

Berea la cutie si cea la 0,33

Aparatele de ras de unica folosinta

Semintele Nutline si Penelopa – nu te poti opri din clantanit… pana la ultima!

Scooter Maria

Termenele limita primite pentru lucruri lipsite de importanta

Inundatiile

Conditiile care trebuiesc indeplinite pentru obtinerea unui credit si functionarii bancari

Piesele din playstul Romantic FM pe care nu le pot recunoaste sau gasi pe net

Politistii care sunt trimisi sa dirijeze traficul in intersectiile importante ale Capitalei (si nu numai. Ce, ai’ din teritoriu sunt mai breji ?)

Discurile care nu pot fi piratate

Ca nu mi-am cumparat masa de calcat

Concursurile de razuit taloane

Campania Nu da spaga!

Premiile mari de la Loteria Romana

Homosexualii, lesbienele, pedofilii si violatorii

Mancarurile de legume

Ziarul Contra-atac

Adriana Bahmuteanu

** lista ramane deschisa

** asta nu e un clasament; e doar o lista


„Cu un Lazăr nu se face performanţă”

24 martie 2009

lazarÎntr-un fotbal care duhneşte, gestul rapidistului Lazăr a venit ca un odorizant. Suntem sătui de teatru, de căderi demne de cascadorii râsului, de circul ieftin pe care îl fac băieţii cu mingea dar şi de impresia artistică jalnică lăsată, de cele mai multe ori, de cei cărora li se spune cavaleri ai fluierului. Lazăr a început curăţenia de primăvară în Giuleşti, iar gestul său ar trebui urmat de toţi cei care se intitulează fotbalişti în campionatul nostru.

Rapidistul şi-a adus aminte de spiritul de fair-play şi a refuzat un penalty pentru care alţii ar fi dat bani grei să îl obţină. Şi l-a salvat în acelaşi timp pe Crăciunescu junior de ocara presei. N-o mai spun p’aia cu spiritul Rapidului pentru că o ştie toată lumea. Lazăr a demonstrat că este printre puţinii, dacă nu chiar singurul căruia chiar îi pasă de fotbal. A crescut şi a învăţat „joaca” în Regie, printre studenţi. Acolo unde contau mai puţin banii, unde primele constau în mese la cantină, în parfumuri, paltoane sau casetofoane. Acolo unde era mai important să arăţi că ştii cu mingea decât să preferi să cazi aşteptând pomana arbitrului.

Din păcate fotbalul românesc este plin de indivizi care reprezintă întocmai opusul lui Lazăr. Un singur exemplu: Lovin. N-aş vrea să îi neg calităţile fotbalistice, dar ne-a rămas întipărită pe retină imaginea sa din urmă cu un an, când sărbătorea victoria prin procedeul brichetei. Cu mânuţa bandajată, îl înghiontea pe Deaconu şi mai avea un pic până să sufle el în fluierul arbitrului. Gestul lui Lazăr, petrecut pe acelaşi stadion, ar trebui să îl facă să îi fie ruşine. Să bage capul în pământ şi să lase fotbalul pentru cei care ştiu să îl joace cu adevărat. I-ar sta mai bine la tricotat sau la emisiunile televizate de făcut curăţenie. Pentru că este deja celebru, îl rog să se retragă şi în fiecare martie să sărbătorească, alături de fumătorii din blocul lui, Ziua Brichetei.

***
Steaua n-a reuşit să facă mare lucru nici în deplasarea de la Piteşti. E drept că a pierdut două puncte cu largul concurs al portarului Zapata dar nu cred că merita să câştige. Însă nici adversarii. Zapata nu trebuie să fie ţapul ispăşitor pentru o situaţie în care roş-albaştrii nu au mai fost de 28 de ani! Conducerea a luat jucători de la mica publicitate şi a rotit antrenorii pe banca tehnică, dar degeaba. Lăcătuş vrea dar nu poate. E ambiţia lui să aibă în Ghencea aceleaşi performaţe pe care le-a avut ca jucător dar nu va reuşi niciodată. Cel puţin din două motive. Unul e Gigi, care face ce vrea, când vrea, cu cine vrea, că doar Ghencea e tarlaua lui. Al doilea e chiar Lăcătuş. N-are stofă de mare antrenor şi a demonstrat-o din plin la echipele pe care le-a mai antrenat. Braşovul, Ceahlăul şi UTA sunt doar câteva dintre formaţiile care jucau exact cum o face Steaua acum. Iar Marius n-a făcut mulţi purici pe bancă.
De altfel, Lăcătuş se încadrează perfect în galeria marilor jucători români care nu sunt antrenori: Hagi şi Balint sunt alte două nume care confirmă că talentul de jucător nu are nicio legătură cu antrenoratul.

P.S. Nu pot să îl sufăr pe Piţurcă şi nu voi înţelege vreodată, indiferent câte explicaţii ar încerca să dea, de ce Lazăr nu a avut loc în lotul naţionalei pentru dubla cu Serbia şi Austria. Rapidistul poate juca în orice echipă, recomandat fiind doar de CALITĂŢILE SALE FOTBALISTICE.

* publicat pe 24 martie pe CoronaPress (http://www.coronapress.ro/index.php?page=articol&id=2204)


Unelte ‹ Dragos Silvestru — WordPress

23 martie 2009

Unelte ‹ Dragos Silvestru — WordPress.


Trenul spre nicaieri

23 martie 2009

tren1Ma simt ca un tren! E greu de explicat, dar asa mi se pare. Ca sunt un tren. Nu stiu daca sunt un tren bun, calitativ sau sunt un amarit de marfar, caruia nu ii pasa cine ce a incarcat in el.

Un tren ce isi vede doar de mersul lui si spera sa ajunga la destinatie fara ca drumul sa ii fie perturbat de te miri ce…

Am plecat din gara de ani si inca nu stiu incotro ma indrept, daca si cand voi ajunge. Am trecut prin diverse gari, in unele am oprit, in altele nu.

Sunt un tren care nu respecta vreun grafic, care nu pune si nu ridica bariere. Nu ia in seama semafoarele, nu ii pasa ca e verde, galben sau rosu. Nu ii pasa ca din cand in cand cineva schimba macazul si o ia la stanga desi i-ar fi placut sa vireze brusc dreapta. Am senzatia ca ma invart in cerc, ca linia este una pe care am mai strabatut-o… Parca trec prin aceleasi locuri, doar ca, la bifurcatii, o data virez stanga, o data dreapta. Fara a nimeri vreodata virajul potrivit.

De ce a fost ales trenul acesta sa faca aceasta calatorie? Habar nu am dar sunt convins ca ar fi mai bine sa nu caut raspunsuri.

Sau poate ca sunt un trenulet electric. Un trenulet electric pe care un sarman copilas si-l doreste nespus dar nu il poate avea. Fie ca e prea scump si parintii nu si-l pot permite, fie ca e mult prea ieftin si parintilor li se pare ca e o banalitate, un lucru neinsemnat pentru care nu merita efortul. Sta in vitrina unui supermarket si se invarte in aceeasi directie, cu regularitate, trece prin puncte fixe la intervale de timp stabilite. Doar ca, in ciuda interesului manifestat in jurul sau de copii si de adulti nu are sansa de a schimba marmura rece cu covorasul persan din dormitor.

Poate sunt un tren vechi, cu aburi, caruia nu mai are cine sa ii bage carbuni. Un tren care merge din inertie, care scartaie din toate incheieturile si nu face decat zgomot. Tren cu aceeasi destinatie necunoscuta.

Sunt indiferent. Oricum cert nu este decat un lucru. Ca sunt un tren fara locomotiva. Asa imi pare. Un tren fara directie, fara sens, fara scop, fara intarziere. Un tren care nu ajunge niciodata la destinatie.

Alo, gara? Stiti cumva la ce ora trece trenul spre nicaieri?… Va rugam feriti linia…!!!

** primavara lui 2008.


Title number five!

18 martie 2009

„Dum-dum-dum-dumdy-doo-wah
Ooh-yay-yay-yay-yeah
Oh-oh-oh-oh-wah
Only the lonely

Only the lonely
Know the way I feel tonight
Only the lonely
Know this feelin aint right

There goes my baby
There goes my heart
They’re gone forever
So far apart…”

Cei mai parguiti dintre noi isi amintesc si fredoneaza cu placere cantecul lui Roy Orbison. „Only the lonely” spargea topurile in ’60. Asa si? Ce legatura are piesa asta cu fotbalul, o sa va intrebati? Niciuna. Are doar cu anul in care a fost lansata pe piata – 1960.

1960. Un an in care s-au intamplat destule evenimente demne de tinut minte. Nu vrem sa ne mai amintim de razboaie pentru ca atunci Statele Unite trimiteau cateva mii de soldati in Vietnam. Dar apropo de armata, precizam ca ’60 este anul in care Elvis se intorcea acasa dupa doi ani de militarie in Germania. Apropo de sport, Roma a fost in acel an gazda Jocurilor Olimpice, editia a 17-a. O editie care nu poate fi data uitarii pentru ca romanii au luat zece medalii. O editie in care „la grande bionda” Iolanda Balas castiga titlul olimpic la sarituri, umilindu-si adversarii (14 cm distanta fata de a doua clasata spune totul).

Bine, bine? Si fotbalul?… Este anul in care s-a organizat primul Campionat European de fotbal. Sub denumirea oficiala de Cupa Natiunilor Unite sau, neoficial, Cupa Henry-Delaunay. Uniunea Sovietica si Iugoslavia au jucat finala: 2-1 pentru sovietici. Si ca sa combinam din nou fotbalul cu muzica, fara nicio legatura cu Mambo, Steaua a castigat in acel an „Title number five!”

Si ce titlu, dupa doi ani de seceta! Armata s-a luptat din greu cu provincia… iar Stalin a fost invins! Armata, adica Steaua, CCA pe atunci a devenit campioana cu un avans de 7 puncte in fata formatiei Steagu’ Rosu din Orasul Stalin, actuala FC Brasov. Pe trei a terminat Petrolul Ploiesti, in vreme ce marea rivala Dinamo se zvarcolea la jumatatea clasamentului iar Rapidul… Rapidul se ducea in B! Cireasa pe tort a pus-o Gheorghe Constantin care a inscris mare parte din cele 52 de goluri ale echipei si a primit titlul de golgheter.

Cu titlul din 60 si cu cel care avea sa urmeze un an mai tarziu Steaua incheia un deceniu de aur. O perioada care i-a adus sub lumina reflectoarelor pe Voinescu si Toma, pe fratii Zavoda sau pe mai sus amintitul Constantin, care avea sa fie golgheterul campionatului mai multe editii la rand („Profesorul” a jucat 15 ani in tricoul ros-albastru).

Am fost campioni in 60 dar nu am putut juca in Cupa Campionilor din pricina boicotului echipelor apartinand tarilor din blocul sovietic. Ne-am duelat insa amical cu marea echipa a Interului din Milano. Formatia celebrului Helenio Hererra ne-a batut pe terenul ei cu 3-1 dar ne-am luat revansa la Bucuresti. Cu Buffon în poartă, cu legende ca Facchetti, Picchi, Guarneri, Corso, Angelillo sau Firmani, italienii s-au recunoscut invinsi si au vrut sa il ia pe Constantin cu ei. Nu le-a iesit.

* material publicat in numarul din martie al revistei Steaua (FCSB)


Istoria se repetă…

18 martie 2009

1951.

Anul în care în Europa se revenea la pace după încheierea celui de-al doilea război mondial prin semnarea tratatului de la Paris.

Anul în care începea în România cea mai amplă acțiune de deportare (zeci de mii de oameni au fost scoși din casele lor și duși cu forța în Bărăgan).

Anul în care americanii vedeau „Un tramvai numit dorință”, ecranizarea piesei celebrului dramaturg Tennessee Williams (a câștigat Premiul Pulitzer pentru această dramă).

Anul în care fotbalul conta poate mai puțin. Anul în care Steaua avea să câștige primul titlul din istorie și să realizeze primul event (prima Cupă a României a fost câștigată în ’49).

 

1951 este anul în care Steaua, pe atunci purtând denumirea CCA (Casa Centrală a Armatei), a tras prima palmă serioasă marii rivale, Dinamo. Unul dintre oamenii care au pus bazele echipei, locotenentul Gheorghe Popescu I avea să își desăvârșească opera. Formația pe care el o antrena și din care făceau parte celebrii portari Ion Voinescu și Costică Toma, Ion Alexandrescu, Alexandru Apolzan (jucătorul care a fost căpitanul echipei vreme de 12 ani, din 49 până în 61), Gheorghe Constantin (zis „Profesorul”), Onisie sau Zavoda, a fost încoronată pentru prima oară campioană chiar dacă a avut același număr de puncte cu Dinamo. Ai noștri au fost mai buni la golaveraj. Acesta era stabilit prin împărțirea numărului de goluri marcate la numărul de goluri primite. Steaua cu, 32 de puncte, a avut golaverajul 2.26, iar Dinamo, cu acelasi numar de puncte, golaveraj 1,79. Poate că de aici pornește frustrarea dinamoviștilor – au susținut că sunt mai buni și au argumentat prin linia de clasament: 14 victorii, cu una mai mult față de Steaua.

 

Jucătorii de atunci au format prima echipă de aur a Stelei. Pe scheletul campioanei s-a construit de cele mai multe ori și echipa națională din acele vremuri.

 

1951 este anul în care avea să înceapă decada de aur a formației militare. Vreme de zece ani echipa de aur avea să câștige nu mai puțin de nouă trofee în competițiile interne – șase titluri de campioană și trei cupe ale României.

 

Că istoria se repetă o știe toată lumea. Din ’51 încoace, pentru noi, stelistii, asta s-a întâmplat de 23 de ori… Și, cu siguranță, numărătoarea nu se va opri aici…

 

* material publicat in numarul din februarie al revistei Steaua (FCSB)


Mesaj pentru Lăcătuş

18 martie 2009

 

– Alo, Marius?

– Lăsați un mesaj după semnalul sonor…

– Sunt Stelian şi sunt bolnav de stelism. Am sindromul numărului 7. M-am îmbolnăvit în 86 la Sevilla și mi s-a spus că nu mă voi vindeca niciodată. Nu există leac pentru asta.  

Ai venit în Ghencea când aveai 19 ani și ne-ai impresionat prin cursele tale la capătul cărora ucideai, fără milă, portarii. Cu tine în echipă, aveam avantaj încă înainte de a ieși de la vestiare. Știai cum să îți încurajezi coechipierii. Și mai ales cum să îți bagi adversarii în sperieți. Ai măturat cu ei pe jos, le-ai împleticit picioarele, le-ai „rupt” coloana, le-ai învinețit tibiile, le-ai împărțit pumni, i-ai ciupit, i-ai scuipat… Ai păcălit arbitrii prin căderile tale spectaculoase. Ai făcut tot ce ți-a stat în putință pentru ca Steaua să câștige. Sunt convins că ți-ai fi dat și viața pe teren pentru echipă. Sacrificiile pe care tu le-ai făcut ar trebui povestite nepoților nepoților noștri. Ești o lecție care ar trebui învățată la orele de educație fizică, ești un model despre care fiecare antrenor ar trebui să le vorbească celor din vestiarul său.

Ai fost adus ca să ne împaci pe noi, suporterii, cu finanțatorul echipei, după despărțirea mai puțin amicală de Hagi. Pentru noi și nici pentru tine nu a contat conjunctura. Ne-am văzut, și unii și alții, visul cu ochii. Legenda Stelei se întorcea acolo unde a făcut istorie pentru a scrie o nouă filă.

Nu ne-ai mai făcut campioni și poate că nu te-ai ridicat la nivelul așteptărilor noastre în ceea ce privește rezultatele. Ne hrănim însă în continuare cu ce a realizat jucătorul Lăcătuș: Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei (sunt puțini care au reușit această dublă), ai marcat pentru România la Campionatul Mondial (ceilalți care au mai reușit asta se pot număra pe degetele de la mâini), și ai fost de zece ori campion al României (lucru cu care nu se mai poate mândri nimeni).

Am sperat că Lăcătuș, marele jucător al Stelei, va deveni marele antrenor al Stelei. N-a fost să fie! Ești simbolul Stelei și vei fi iubit mereu indiferent de ce vei face. Pentru mine vei rămâne același dinainte de a deveni „Lăcătuș – antrenorul Stelei”. Viața mea este frumoasă pentru că tu și Steaua mi-ați făcut-o așa.

Te-am sunat să îți mulțumesc pentru asta.

 

* material publicat in numarul din decembrie-ianuarie al revistei Steaua (FCSB)


Mesaj pentru Dorinel Munteanu

18 martie 2009

Probabil că, de când ai pus prima dată ghetele de fotbal în picioare, la Bocșa, nu te-ai gândit că vei ajunge la Steaua. Cu atât mai puțin ți-ar fi trecut prin cap că vei ajunge ziua în care să pășești în Ghencea din postura de antrenor.

Ne-ai fost indiferent câtă vreme ai fost doar un „muncitor” (e drept, printre cei mai apreciați) la Reșița, Olt sau la Sibiu. Te-am luat însă la ochi când ai venit în capitală. Am început să te hulim, să te înjurăm printre dinți, aproape să nu te suportăm pentru că prin venele tale începuse să curgă sânge alb-roșu. Sânge de dinamovist. Te-am iertat deseori pentru că ai fost printre cei care ne-au scos în stradă și ne-au făcut să plângem de bucurie când tricolorii au scris istorie pe pământ american.

Te-am dat uitării când ai luat avionul spre Belgia și te-am aplaudat nemțește pentru impresia artistică lăsată la Koln sau la Wolfsburg. Ochii noștri te-au privit circumspect când te-ai întors în țară și ai accelerat spre Ghencea deși aveai asigurat un loc de parcare şi puteai fi şeful vestiarului în Ștefan cel Mare. Ai tras din greu atât cât te-au ținut bateriile și am băut împreună șampanie pentru titlul din 2005.

Hagi și Lăcătuș vor rămâne idolii noștri pentru tot ceea ce au făcut la Steaua. Nu ne mai interesează eșecul lor ca antrenori pentru că Gigi le-a pus piedică. Vrem să te iubim să îți mulțumim că exiști. Vrem să ne aduci zâmbetul pe buze, vrem ca echipa noastră să joace fotbal și să revină acolo unde îi este locul. Demonstrează-ne că ai învățat abece-ul antrenoratului la Cluj, și că extemporalele date la Pitești și Vaslui te-au pregătit mai mult decât suficient pentru examenul vieții tale de antrenor.

Lasă pe Gigi să se agite, să transpire, să țipe și să îşi spună rugăciunile. Închide-ți telefonul, să nu te poată suna la pauză să îţi dicteze schimbările. Eventual confiscă-le mobilele tuturor celor care stau pe bancă. Fă-ți treaba pentru care ai fost adus și vei intra în galeria celor mai de seamă steliști.

Și mai ales lasă-l pe Belodedici să se întrebe multă vreme dacă doar Dumnezeu și Gigi știu dacă tu vei avea aceeași soartă precum antrenorii Hagi sau Lăcătuș!


Încurcate sunt căile fotbalului românesc…

17 martie 2009

champions-leagueÎn prima divizie fotbalistică a ţării urmează etapa cu… blesteme! Cornel „Cre’că Nu Ştiu” şi Gigi „Valiză” demonstrează încă o dată că nu au mare legătură cu fenomenul propriu-zis. Sunt celebri mai mult pentru ceea ce scot pe gură şi pentru că se bat în „maibahuri”. Și pentru că bagă bani într-o echipă cred că pot face orice. Aceşti Pic şi Poc ai fotbalului românesc se ţin de scandaluri şi au început să se spurce înainte de confruntarea directă de la sfârşitul săptămânii. Penescu o ţine sus şi tare că lui nu îi place nici brânza, nici carnea de oaie, iar Becali moare de curiozitate: oare pastele făinoase ard? Amândoi suferă de mania persecuţiei şi fiecare este convins că, dacă va pierde, celălalt „l-a făcut cu arbitrii”. Cui i se vor alinia mai bine planetele vom afla vineri seara. Aşteptăm fotbalul pentru că suntem sătui de behăiturile şi bâlbâielile investitorilor.

 

 

Cât despre etapa care a fost… Se aud şi acum schelălăielile din Ştefan cel Mare! Borcea se crede cel mai câine dintre câini dar visul său de mărire se îneacă în fumul şi în alcoolul din Bamboo. Pseudofotbaliştii alb-roşii au îngropat fotbalul dar n-au uitat să îşi umfle maţu’. Şi, evident, să îşi ceară banii. Că, deh, e criză şi trebuie să aibă cu ce să achite notele de plată din discoteci. Gazaţi la Mediaş, dinamoviştii nu şi-au revenit şi au aterizat forţat la Otopeni. Au căzut în nas, vorba lui Mitică Dragomir şi au rămas cu botu’-n ţărână. Pentru câini nu se anunţă vremuri bune. Hingherii buzoieni sunt în alertă maximă după ce s-au călit la Galaţi (cine credea ca Buzăul e celebru doar pentru cârnaţii de pleşcoi şi pentru covrigi se înşeală; fotbaliştii fac minuni când nu te aştepţi – vezi egalurile cu Steaua). Rednic zice ca ia titlul şi pleacă dar sunt convins că are bagajele făcute şi Turcu nu va ezita să-l ducă la gară pe dom’ profesor. Mai devreme, ca să nu piardă trenul. Eventual poate să îl roage pe Piţurcă să îi cumpere bilet.

 

Ghencea a devenit un fel de paradis al sexului. Oral, practicat în masă! Gigi Şi Valeriu Argăseală se iubesc nespus cu suporterii. Când 6, când 9, când 69! Fostul tuşier zice că suporterii îl înjură din dragoste. Urmează ca fanii să îşi demonstreze sentimentele faţă de nea Vali cu bâta, iar la următorul meci el să afişeze în lojă un banner simplu: „Galeria mă bate pentru că mă iubeşte!” Stancu şi Goian au readus fericirea pe chipul lui Lăcătuş. Primul a dat golul victoriei steliste, iar al doilea a potolit cu coatele şi cu „coasa” orice tentativă de atac a moldovenilor. Apropo, ieşenii au învăţat repede italiana.

 

Rapidul tace şi face. Aruncaţi în hău de toată lumea giuleştenii aleargă cu burţile goale de le sfârâie călcâiele. Dacă la un moment dat dădeau impresia că s-au încălţat invers, în pauza meciului de la Cluj au nimerit ghetele şi au patinat mai bine ca adversarii. Zăpada le-a fost un partener de nădejde până când celebrul Augustus a trecut la deszăpezire. Rămân la părerea că vişinii ar fi reuşit să se impună dacă fiul lui Constantin CCA  nu le tăia elanul. Aflat în incapacitatea fizică de a mai conduce meciul Augustus l-a oprit şi a dat vina pe condiţiile meteorologice. Dacă s-ar duce la testele fizice şi nu ar căuta mai mereu salvarea la uşa lu’ tasu’ Constantin ar avea şanse să devină arbitru.

 

Oltenii au orgasme după victoria de la Constanţa iar stranierii lui Porumboiu au făcut legea la Bistriţa. În rest… pentru cei care îl practică pe stadioanele din România, fotbalul este ca un labirint pentru un copil de grădiniţă. Drumul spre succes este pavat cu fluiere, cu fanioane, cu valize cu bani.

Încurcate mai sunt căile fotbalului românesc…

 

*** publicat pe 17 martie pe Corona Press (http://www.coronapress.ro/index.php?page=articol&id=2003)


Bagă două degete pe gât când ţi-e rău!

17 martie 2009

metoclopramidEvenimentele fotbalistice pe care le-am văzut în acest sfârşit de săptămână mi-au provocat greaţă. Şi, cum scrie pe site-urile de gastroenterologie, am şanse mari să dau în vomă. Mi-e scârbă de arbitri, de conducători de club, de antrenori si de suporteri. Mai liniştită şi mai frumoasă este atmosfera de pe islazurile comunale care găzduiesc meciuri din divizia onoare.

Fotbalul a început să pută la Mediaş. N-a fost însă vina gazdelor, nici vorbă de scăpări de gaze! Arbitralul Lajos şi-a făcut nevoile pe terenul sibienilor şi a băgat în rahat ambele formaţii. Fără cele trei puncte pe care le-ar fi câştigat cu Dinamo, Gazul rămâne în subsolul clasamentului şi pare complicat să rămână în labirintul primei divizii. Oricâte ploi vor cădea, oricât de mult detergent şi înălbitor vor folosi, eticheta dinamoviştilor va rămâne pătată şi duhoarea va răzbate veşnic din Groapă. „Câinii” au demonstrat pe teren că sunt de fapt nişte chihuahua, iar conducătorii lor ar trebui să se şteargă la gură ori de câte ori pronunţă Liga Campionilor. Şi să uite versurile imnului „Champions Lajos”!

Capul de afiş al etapei, meciul de la Braşov s-a dovedit a fi numai bun de tras apa după el. Nu s-a jucat deloc fotbal în adevăratul sens al cuvântului. A fost doar o alergătură oarbă după minge şi după un gol care nu avea cum să vină atâta timp cât nu tragi la poarta adversarului. Cică Abrudan a dat gol pentru că aşa i-au prezis Dinu Vamă şi magazionerul. Bravo!  Altfel zero-ul ar fi ilustrat perfect imaginea ambelor formaţii. A mai ieşit în evidenţă mojicia lui Ghionea. Un fotbalist cu pretenţii de căpitan de echipă nu dă cu mingea în capul adversarilor căzuţi pe teren şi nu se ia de gât cu antrenorul celorlalţi. Atitudinea stelistului confirmă: fotbalul a fost inventat de gentlemani şi este practicat de golani.

Lăcătuş le-a cerut jucătorilor să renunţe le scuze de genul „nu ne sprijină suporterii”. Elevii lui Lucescu junior au câştigat şi fără sprijinul lor. Mi-e silă de ce-am văzut duminică în tribunele de pe Tineretului. Câteva mii de oameni au fost de multe ori dominaţi sonor de o mână de stelişti. Suporterii „Steagului” sunt muţi şi se uită chiorâş la cei care îşi scuipă plămânii în încercarea disperată de a-şi incuraja favoriţii. „Iaşovenii” din tribună şi-au dat banii de mâncare şi au rămas restanţi la întreţinere pentru un bilet (e drept, cei mai mulţi au preferat abonamentul – a fost mai ieftin! Sunt curios câţi dintre abonaţi se vor regăsi la meciurile cu Mediaşul sau cu Buzăul). Au venit să o vadă pe Steluţa şi să facă poze cu tabela. Au plecat la câteva minute după gol şi, vorba celui mai bun prieten al meu, se pregătesc să vină la stadion cu contorul de gaze să i-l pună în braţe lui Vamă, şi să îşi recupereze banii cheltuiţi pe bilete. Nu aş vrea să spun asta, dar ex-rapidistul are dreptate: braşovenii nu merită o echipă în prima divizie. Şi bine face că pune preţuri mari la bilete. Aşa vor veni la stadion doar cei care iubesc cu adevărat formaţia lui Lucescu junior.

Mi-am propus să nu mai pronunţ, cel puţin pentru o vreme, numele echipelor bucureştene. Face excepţie Rapidul. Prestaţia de sâmbătă le-a arătat dinamoviştilor şi tuturor celor care i-au împroşcat cu noroi că în Giuleşti fotbalul a supravieţuit. Cel puţin deocamdată.

Porumboiu şi Crăciunescu continuă să se bălăcărească la televizor pe tema arbitrajelor de care beneficiază echipa primului. Cum amândoi sunt printre cei mai buni arbitri pe care i-am avut e greu de spus cine are dreptate. Rezultatele fotbalului curat care se practică în campionatul nostru intern se vor vedea la toamnă în cupele europene.

Până atunci, am să îmi bag două degete pe gât când mi-e rău!

 

*** publicat pe 10 martie 2009 pe Corona Press (http://www.coronapress.ro/index.php?page=articol&id=1827)


“Mai bine un Play Station”

17 martie 2009

playstationAm aşteptat cu sufletul la gură să vedem cum s-au „preparat” fotbaliştii din campionatul nostru în aproape trei luni de pauză competiţională. Să fi lăsat oare la o parte discotecile, cluburile şi petrecerile la care cântau din  toată inima imnul adversarilor? Să fi uitat gustul sarmalelor şi al cozonacului? Să fi lasat berea in frigider pentru luna iunie? … Hm… l-a cum au decurs primele 810 minute de fotbal neaoş, jucătorii au părut cu gândul mai mult la plajele Antalyei decat la Europass… Sau au stat probabil cu ochii prea mult în televizor şi nu se regăsesc: Liverpool a bătut pe Bernabeu în Liga Campionilor, Milan a ratat calificarea în UEFA după ce a avut 2-0, Mutu s-a albit la Amsterdam iar Barcelona a pierdut trei meciuri consecutive în campionat, pe când Olăroiu a declanşat războiul între arabi…

Cu talpa la gât şi cu arbitrul Haţegan vârf împins, Vasluiul lui Porumboiu a smuls un punct în Ghencea, unde trupa lui Lăcătuş n-a impresionat decât prin sângele vărsat de Stancu şi Ghionea… Mătăniile lui Gigi n-au fost suficiente pentru o victorie aşa că s-a hotărât să plece în pelerinaj la Ierusalim. Dacă ai lui nu vor lua titlul macar el se va curăţa spiritual… În slujba Crucii şi a Neamului Românesc…!

Dinamoviştii au impresia că rulează cu viteză de Champions League dar radarele sunt amplasate acolo unde trebuie… Cele 90 de zile în care Turcu va fi atent pe unde trece strada sunt suficiente pentru spulberarea oricărui vis. Nouă nu ne rămâne decât să contabilizăm anii de când se pregătesc de Liga… Pentru că şi-au dorit mai mult victoria, câinii au câştigat la scor de neprezentare (să nu cumva să dea de bănuit…) şi au udat succesul cu lacrimile lui Zicu. Cunoscătorii făceau pariuri pe numele marcatorilor şi chiar pe minutele în care se va înscrie… C’aşa-i în fotbal!

Echipele cu pretenţii europene au cam tras în ţeapă fotbalul şi au demonstrat că au şanse mari să devină campioane la fotbal vorbit. A fost un weekend fără suprize şi fără realizări deosebite. N-a ieşit în evidenţă decât publicitatea gratuită pe care „Şon Mecnuştiucum” şi-a făcut-o pe spatele Stelei şi a lui Gigi. Bine că n-a venit cu valizele cu bani căci, cine ştie, procurorilor DNA nu le-ar fi ajuns zilele să numere atâtea milioane de euro. Nati Meir nu se mai pune la socoteală… lăsaţi copiii să îşi facă damblaua…

Purtătorilor de echipament care încă mai vor să păcălească fotbalul le recomand cu încredere PSP 3, la pachet cu FIFA 09. Nu riscă să se accidenteze, nu îi huiduie suporterii, nu îi crtică presa. Şi, nu-i aşa, nimic nu se compară cu un tackling sau un dribling 3D…

*** publicat pe 3 martie 2009 pe Corona Press (http://www.coronapress.ro/index.php?page=articol&id=1669)