Ploua

Ploua! Ploua marunt.

Sunt cu fruntea lipita de fereastra dormitorului iar gandurile imi zboara…de la un lucru la altul, fara noima. Am privirea fixata in balta din fata blocului si incerc sa numar stropii care ineaca asfaltul. Nu reusesc pentru ca nu ma pot concentra. Mii de imagini imi trec prin fata ochilor. Insa numai una rezista. E atat de profunda incat nu o pot inlatura. Imi pun mina pe fata. Ma frec la ochi. Vreau sa o alung. Sa nu o mai vad, sa nu mi-o mai pot inchipui niciodata! Ma apasa atit de puternic pe ochi incat incep sa vad stelute. Zeci, sute, poate chiar mii… stelute verzi, roz, galbene… Una ma izbeste cu putere drept in moalele capului… Hm… e creata… e steaua mea. Este steaua la care visez. E steaua pe care am admirat-o si pe care continui sa o admir chiar daca ea crede ca a cazut deja de pe cerul sufletului meu. E inca acolo si acolo va ramane vesnic.

Strazile sunt aproape pustii. Cateva umbre se pot deslusi in lungul trotuarului. Se vad doar picioare si jumatati de trupuri. Restul corpurilor as putea doar sa mi le inchipui… Sunt ascunse sub umbrele. Rosii, albastre, negre… A, uite si una galbena…  Daca as putea sa gasesc o umbrela care sa ma proteje de toate gandurile negre care imi tulbura existenta ar fi perfect. Astept insa sa apara o astfel de inventie. Chiar imi doresc. Ar fi simplu. Cand te simti incercuit, incarcat, apasat… atacat de ganduri sa poti deschide umbrela. Tac! Si gata! Totul e deja trecut. Mda…

Ploua! Vreau sa simt picaturi reci pe frunte, vreau ca sagetutele de apa sa imi brazde obrajii, sa imi strapunga ochii. Vreau sa hoinaresc, sa umblu pe strazi pustii, sa nu ma intalnesc cu nimeni. Sa nu imi pese de nimeni si de nimic.

O iau la picior. Parcul este si el pustiu. Se aud doar cateva latraturi. Aleile sunt reci si neprimitoare. Copaci tristi, fara frunze, imi vegheaza fiecare pas. Natura e moarta. Nu e frig dar tremur. Tremur de nervi, tremur de ciuda, tremur de tristete si de singuratate. Am mainile inghetate, dar le pot face căuș.  Astept sa plouă, sa am apa în maini. Numar secundele pana cand imi pot da pe fata apa de ploaie. Apa de ploaie!

Asta a fost… Mi-ajunge… Ma intorc!

Ma intorc la fereastra dormitorului meu… imi lipesc fruntea de geam. Gandurile imi zboara…

Privesc cum ploua. Ploua! Ploua marunt! In sufletul meu e furtuna!

 

 

 * februarie 2008