Steaua – o vară de neuitat și un sezon de aur – ‘56

8 aprilie 2009

 Zeci de mii de unguri au protestat în 56 impotriva guvernului pro-sovietic din Ungaria acelor vremuri. Revolutia maghiară avea să se desfășoare după revoluția pe care Steaua o declanșase în fotbalul românesc.

După doi ani de secetă, formația roș-albastră avea să câștige din nou campionatul. Era abia al patrulea din istorie, dar a fost poate cel mai frumos. 1956 a fost sezonul cel mai bun din decada de aur a Stelei. Tot atunci, ai nostri au fost invitati la celebrul turneu din Anglia, unde au jucat cele mai in voga formatii britanice din acea perioadă. Jocul s-a ridicat la inaltimea asteptarilor si rezultatele confirma: o victorie, 4-3 cu Luton Town (echipă pe care ai noștri o spulberaseră un an mai devreme, 5-1) două egaluri, 1-1 cu Arsenal si 3-3 cu Sheffield, dar și o înfrângere, 0-5 cu Wolverhampton. A fost o prestație pe măsură în primul turneu efectuat de o echipă românească în patria fotbalului.

Succesul din competiția internă a fost practic fără istoric. Steliștii s-au distrat cu adversarii și le-au administrat înfrângeri la scoruri umilitoare: un 4-0 cu marea rivală Dinamo, în fața a circa 80 de mii de oameni strânși pe „23 August”, ne scutește practic de orice comentarii (și un 4-3 pentru CCA in retur). Sunt totuși de adăugat și alte rezultate: 8-0 cu Dinamo Bacău, în deplasare, 5-1 cu Flamura Roșie Arad, 6-0 cu Energia Petroșani, în vreme ce Știința Timișoara și Progresul Oradea au încasat „doar” câte cinci. Mai adăugăm un 8-1 administrat Energiei Galați în Cupa României și avem imaginea completă a supremației militare.

CCA, cu Ilie Savu la timonă a terminat sezonul cu un avans de patru puncte în fața lui Dinamo. Inutil să mai spunem că golgheterul campionatului a fost tot un stelist – Alecsandrescu, cu 18 goluri.

Istoria Stelei dar și a fotbalului românesc se leagă practic de acel sezon. Echipa națională se confunda cu formația militară. Nu mai puțin de 11 jucători ai Stelei au evoluat sub tricolor în meciul cu Iugoslavia de la Belgrad (1-0 pentru noi, gol reușit de Cacoveanu). Sârbii aveau să joace finala Jocurilor Olimpice în acel an. Voinescu, Toma, Zavoda, Apolzan, Alecsandrescu și Tătaru au fost numele cele mai rostite de suporterii steliști. Între ei, în doar trei meciuri ale acelei ediții de campionat a apărut Bukossy. Un jucător care nu spunea mare lucru la acea vreme dar care, mai târziu, avea să îl descopere  pe cel în fața căruia trebuie să ne scoatem pălăria: Regele Hagi. Bukossy a jucat peste o sută de meciuri la Steaua, până în 1958.

Steaua a ratat în acel an Cupa României dar și-a asigurat locul în analele fotbalului și în inimile suporterilor.

 Linia de clasament din 1956:

 1. CCA București 24 15 3 6 64-28 33p

  • 2. Dinamo București 24 13 3 8 48-34 29 p

 Lotul de jucători:  Voinescu, Toma – Zavoda II, Apolzan, V. Dumitrescu, Ivănescu – Onisie, Bone, Rădulescu, Bibere, Staicu – Alecsandrescu, Cacoveanu, Constatin, Tătaru I, Zavoda I, Moldovan, Nertea, Bukossy, Marin, Ghibea, Dragomirescu.

Antrenor Ilie Savu, Consilier tehnic Ștefan Dobay.

 Se intampla in 1956

  • – pentru prima dată în istorie Jocurile Olimpice de Vară se desfășurau pe un alt continent, Australia – românii au luat 3 medalii de aur la caiac-canoe (din 4 posibile). Leon Rotman a urcat de 2 ori pe prima treaptă a podiumului în această probă, iar Nicolae Linca lua primul titlu la box.
  • – URSS a restituit României câteva piese din tezaur: „Cloşca cu puii de aur”
  • – Elvis Presley înregistrează Heartbreak Hotel și are loc premiera primului său film, Love me tender, la New York
  • – S-au născut Bjorn Borg și Martina Navratilova
  • – are loc revoluția maghiară

* publicat in numarul din aprilie al revistei Steaua (FCSB)