DeGeneraţia NeAşteptată

Naţionala României a făcut sâmbătă seara un meci istoric la Belgrad. Istoric prin proporţiile scorului şi prin prostia şi miserupismul afişate de nişte flăcăi cam stătuţi. Băieţaşii ăştia de îşi spun fotbalişti au avut o atitudine jegoasă în teren şi l-au scuipat cât au putut pe Regele Fotbal. Am trăit cu speranţa că Mutu şi Chivu pot fi liderii Generaţiei Aşteptate după retragerea lui Hagi. Ne-au arătat că speranţele noastre au fost zadarnice, că nu sunt decât capii unei găşti de golani, şefii DeGeneraţiei NeAşteptate.

Naţionala României a arătat ca o virgină care a fost violată de cinci indivizi. Cu voia tutorilor săi. A fost totuşi un viol frumos, demn de un scenariu de film. Un film porno pe care fiecare dintre masculii îmbrăcaţi în galben vrea să îl ţină pitit. Pentru momentele când nevasta, prietena sau amanta refuză să renunţe la lenjeria intimă şi să le satisfacă pohtele trupeşti. Dar pohtele noastre fotbalistice pe mâna cui rămân?

Meciul de sâmbătă a fost, în fapt, o încununare a “succesurilor” pe care fotbaliştii noştri le înregistrează în cluburile de noapte, în rândul pipiţelor siliconate, a damelor de companie sau în luptele cu vărul Jack. Nişte troglodiţi ai fotbalului au umplut de jeg o naţiune care nu doreşte decât să-şi plângă bucuria fotbalistică în Piaţa Universităţii. Flăcăii ăştia pe care băiatul lui Nea Mircea încearcă să îi vindece de priapism sunt irecuperabili. Au nenumărate visuri erotice, regulează mai des decât driblează, se îmbată mai des decât îşi pun crampoanele şi se îneacă cu propria lor vomă când încearcă să pronunţe Champions League.

Rămân la părerea că naţionala României nu stă în Mutu şi Chivu. Naţionala României stă în genunchi! În poziţia aceasta au adus-o ei, băieţaşii cu fiţe, care îşi imaginează că echipa naţională este întruchiparea Laurei Andreşan. Chivu e prea ocupat cu reclamele ca să îi mai pese de fotbal. Desface cu plăcere capacele sticlelor de bere şi ne recomandă companii de telefonie mobilă. Dar noi nu vrem să fim ca el. Cel puţin nu ca fotbalistul Cristian Chivu. Lui Mutu nu îi mai prieşte nici Consuelo, nici Fiorentina şi speră că se va legaliza cocaina. Îl apucă spumele când vede liniuţele careului de 16 metri şi le sparge nasul adversarilor, deşi nu ei i-au prescris metadonă. Individul care confundă cantonamentul de la Mogoşoaia cu vila sa din America ar trebui să vină pe jos la echipa naţională, să se dezinfecteze de mai multe ori înainte să ceară să îmbrace tricoul purtat de Hagi. Sau mai bine să plătească din propriul buzunar o ramă în care tricoul cu numărul 10 să rămână pe vecie.

Avem o naţională impotentă din punct de vedere fotbalistic. Echipa este imaginea reală a unei competiţii interne în care fotbalul este planul al şaptelea. Mai importante sunt jocurile de culise, scandalurile cu arbitrii, înjurăturile dintre conducătorii de club, valizele cu bani, concedierea antrenorilor care nu execută ordinele finanţatorilor sau relaţiile fotbaliştilor cu diverse bombe sexy.

Am asistat în repetate rânduri la orgiile acestor Tituşi Steeli ai fotbalului. Suntem sătui de incompetenţele lor tehnico-tactice. Am dat cu bolovani după Piţurcă fără să vedem însă adevăraţii vinovaţi ai mocirlei în care se scaldă fotbalul românesc (asta nu înseamnă că îmi pare rău după Piţi şi îl consider vreun mare antrenor). Am aşteptat prea multă vreme să scoatem capul din ţărână şi am avut senzaţia că adrienii, cristienii şi mireii ne pot ridica la suprafaţă. Ne-au călcat pe cap fără milă, ca pe nişte gândaci care le distrug culturile. Culturile lor fotbalistice.

Pentru că românii sunt obişnuiţi cu suferinţa, pentru că nu se învaţă minte niciodată, pentru că au trăit şi vor trăi mereu cu speranţa, continuă să viseze. Să viseze la o echipă naţională adevărată. O naţională care să câştige urât şi să piardă demn şi în faţa unor adversari ca Feroe.

Suntem generaţia aşteptată, generaţia care aşteaptă în continuare o nouă generaţie fotbalistică. Aşteptarea va fi însă lungă şi extrem de dureroasă. La fel ca acest 0-5 de la Belgrad.

* publicat pe Corona Press – 12 octombrie 2009

(http://www.coronapress.ro/index.php?page=articol&id=6136)

Tricolori, nu păcăliţi fotbalul!

Naţionala României nu stă în Mutu şi Chivu. Naţionala României stă în genunchi. Tricolorii sunt căzuţi de cand a început această campanie de calificare şi ar cam fi cazul să se ridice. Prima ocazie o au în această seară. Austria nu reprezintă o forţă în fotbalul mondial, nu este o echipă de nebătut. La fel ca Lituania, şi-a depăşit deja limitele în actualele preliminarii.

Este rândul nostru să ne autodepăşim, să demonstrăm că încă se mai poate. Băieţii aceştia, aleşi pe sprânceană de Piţurcă, au şansa să ne arate că sunt fotbalişti, că ştiu pentru ce au fost chemaţi la naţională şi trimişi pe teren. Nu trebuie să facă mare lucru. Trebuie să câştige. Să joace cât de prost pot ei, dar să câştige. Să ne păcălească, să ne facă să credem în continuare în ei, să visăm. Şi să începem să simţim mirosul Africii.

Piţurcă are coşmaruri cu Austria. Şi-a încheiat cariera la naţională în 87, la Viena, într-un 0-0 care ne-a anulat biletele pentru Euro 88. Acum stă să cadă de pe scaunul de selecţioner dacă echipa pe care o conduce nu câştigă. Ar fi prea urât ca istoria să se repete pentru el.

Atmosfera în sânul echipei naţionale nu este tocmai fericită. Eşecul de la Constanţa a adâncit supărările şi frustrările jucătorilor, a ridicat tensiunea la maxim. Austria poate fi medicamentul potrivit pentru o naţională muribundă. Nu ne putem baza pe Chivu şi, mai nou, nici pe Mutu. Liderul generaţiei aşteptate are probleme la genunchi şi stafful federal a anunţat că nu va juca deseară. Încă trăim cu speranţa că este o păcăleală de 1 aprilie şi că Mutu va da tonul renaşterii. Nu trebuie să căutăm scuze de genul „ne-au lipsit jucătorii de bază”. De asta e echipă naţională, să avem de unde alege. Austriecii au şi ei problemele lor, de care noi putem profita. Au schimbat de curând antrenorul şi le lipsesc nouă jucători. Nouă jucători! Asta nu înseamnă că vom avea în teren, ca adversari, doar doi fotbalişti. Nu trebuie însă să ne culcăm pe-o ureche. Cei care îi înlocuiesc vor trage cu dinţii să arate că merită să poarte tricoul naţionalei lor. Ghinionul lor poate însemna norocul nostru. Să nu uităm că norocul şi-l face omul şi cu mâna lui…

România: Lobonţ – Contra, Goian, Tamaş, Raţ – Cociş, Rădoi, Cr Tănase – G. Bucur, Marica, Nicoliţă.
Austria: Gspurning – Schiemer, Prodl, Pogatetz, Fuchs – Holzl, Saumel, Scharner, Korkmaz – Maierhofer, Hoffer.

(http://www.coronapress.ro/index.php?page=articol&id=2385)